Statistic, rata divorturilor creste in fiecare an. Auzim in jur despre relatii disfunctionale, despre oameni nefericiti, despre depresia care distruge bucuria de trai, despre anxietate – o frica de neinteles, fara un motiv anume, atacuri de panica perfide ce imita o serie de afectiuni si multe alte probleme sau afectiuni aparute la varste tot mai fragede. Dar tot odata, in lumea moderna in care traim, o lume invadata de tehnologie si noutate, inca mai planeaza intrebarea:
De ce merg oamenii la psiholog?
Oamenii vin la psiholog din mai multe motive. Unii vor sa se cunoasca pe ei, sa se inteleaga, sa isi faca ordine in viata. Altii vor sa stie cum sa gestioneze stresul, tulburarile de anxietate, atacurile de panica, depresia, furia, tulburarile de comportament sau de personalitate. Vin, de exemplu soferi care manifesta un comportament agresiv in trafic si nu inteleg cum de “se transforma” atunci cand se afla la volan. Sau soti violenti, impinsi de la spate de sotii, amenintati cu divortul daca nu isi vor schimba comportamentul. Vin persoane care au inselat pentru ca vor sa inteleaga ce le-a determinat sa calce stramb si persoane care au fost inselate si nu inteleg unde au gresit. Mai vin soti, fii si fiice ai unor persoane dependente de alcool, droguri, jocuri etc. – pe acestia ii numim codependenti – care nu inteleg cum sa se ajute pe ei insisi. Vin oameni care muncesc pana la epuizare si ajung la burnout si oameni care au ramas fara locuri de munca. Mai calca pragul cabinetului persoane care au suferit diverse abuzuri, traume, violuri, exploatare, pierderi si odata cu acestea s-au pierdut pe ei insisi. Vin oameni cand diagnostice crude, neasteptate, ii lovesc in moalele capului, iar atunci incep sa isi puna intrebari despre viata.
La psiholog mai vin insa si oameni preocupati de relatia cu propria persoana, oameni care vor sa se cunoasca mai bine, sa se inteleaga, sa se dezvolte pe plan personal, profesional, sportiv, social etc. Oameni care nu asteapta debutul unor probleme pentru a solicita ajutor, ci manifesta o preocupare permanenta pentru a trai viata in mod plenar.
Cum ajung oamenii sa se piarda pe ei?
Oamenii se pot pierde pe ei atunci cand nu se cunosc indeajuns, nu se iubesc, nu se accepa asa cum sunt pentru a actiona spre binele lor superior. Se pierd pe ei cand traiesc prin si pentru ceilalti, se pun la dispozitia altor persoane, neconditionat, nu stiu sau nu pot sa stabileasca granite sanatoase in relatiile cu ceilalti, iar ulterior nu mai stiu cum sa se regaseasca. Cand pun nevoile celorlalti mai presus de propriile nevoi lasandu-se exploatati, iar apoi isi striga nefericirea si-i arata cu degetul pe ceilalti, numindu-i egoisti, pentru ca i-au folosit. Cand nu isi acorda timp si spatiu personal, pentru activitati placute, relaxante, hobby-uri, meditatie. Cand lasa responsabilitatea propriilor vieti in mana altora, cand cer sfaturi si le urmeaza, suportand consecinte pentru alegeri care nu le apartin. Se pierd pe ei cand ajung sclavii banilor, bunurilor, nu stapanii lor. Cand pun pret pe ambalaj, nu pe interior, pe suma cu care pot cumpara orice obiect, nu pe calitatea relatiilor umane. Pe ce poate sa le ofere un partener, nu pe ce pot construi impreuna.
Ce inseamna sa fii codependent?
Inainte de toate, a te afla intr-o relatie cu o persoana dependenta (de alcool, droguri, jocuri etc.) presupune a te afla intr-o relatie toxica, disfunctionala. De exemplu, am auzit de multe ori, in terapie: “S-a imbatat, m-a batut, am vrut sa plec, dar nu pot sa traiesc fara el, il iubesc.” Chiar am intrebat la un moment dat o doamna ce iubeste la acel barbat – abuzator din moment ce comportamentul sau fata de ea este unul predominant agresiv. Dupa ce s-a gandit cateva minute mi-a spus ca nici ea nu stie, dar asa simte. Cuvintele mentionate contin esenta relatiei de dependenta: imi face rau, dar nu stiu sa traiesc fara el. Dependentul nu isi poate imagina viata fara un alt om, o persoana de care se ataseaza puternic, uneori chiar cu pretul propriei vieti.
Din punct de vedere psihologic, persoanele nu ajung intamplator in acest tip de relatie. Ca in orice relatie, oamenii rezoneaza, atrag ceea ce le este necesar sau partea pe care nu au vindecat-o din ei insisi. De exemplu, daca in copilarie o fata a avut un tata alcoolic si agresiv are sanse mari, daca nu contientizeaza, sa ajunga intr-o relatie disfunctionala, cu un alt barbat dependent, de care se va simti atrasa intens. Va dori sa isi ajute partenerul, sa il vindece, va face toate eforturile posibile sau imposibile pentru a fi langa el, lasandu-se la o parte pe ea si propriile sale nevoi. Va crede ca el se va schimba avand dragostea ei neconditionata, va investi in el timp si energie, il va sustine de fiecare data cand el va cadea (dupa fiecare cura de dezalcolizare va continua sa spere ca de data aceasta va fi ultima). Se va ruga pentru el, va implora medicii sa il ajute, va cauta remedii naturiste. Isi va crea asteptari pe care el nu le va atinge, iar ea va fi dezamagita de propriile asteptari nerealiste si va suferi.
De unde vine aceasta atitudine de victima, dusa la extrem a persoanei codependente?
Pe de-o parte, ea reface la maturitate, cu partenerul sau, o relatie pe care a vazut-o in familia sa de origine. Si daca acolo a avut parte de relatii disfunctionale intre parinti si intre parinti si copii, daca rolurile nu au fost cele potrivite fiecarui membru al familiei, va ajunge in aceasta relatie disfunctionala, pentru ca nu stie sa functioneze altfel. Copil fiind, a invatat de la parintii sai, din mediul in care a trait. Pentru a schimba acest tipar de relatie, are nevoie sa invete sa functionez diferit. Mediul familial este cel confortabil pentru copilul ajuns la maturitate. Poate parea ironic, insa o relatie presarata cu multe emotii intense, de toate felurile, conflicte si abuzuri, poate sa para atragatoare si confortabila pentru persoana care in copilarie a invatat sa traiasca in acest mod. Este zona sa de confort, chiar daca pentru cei din afara poate parea bizar si de neinteles. Dintr-un alt punct de vedere, codependentii sunt atrasi de parteneri dependenti deoarece, in mod inconstient, incearca sa reface la maturitate o relatie care nu a functionat cu unul dintre parinti, dintr-o nevoie de a o vindeca. Vor sa isi ajute partenerul, in acest fel sa se ajute pe ei. Din pacate, ajung sa fie prinsi intr-un triunghi dramatic, victima-abuzator-salvator, in care fiecare dintre cei doi parteneri trec prin toate cele 3 colturi ale triunghiului si din care greu gasesc iesirea.
La randul sau, partenerul dependent, de multe ori violent si vesnic nemultumit, ajunge sa il determine pe codependent sa aiba indoieli cu privire la capacitatea sa de a se descurca pe cont propriu. Codependentii raman in relatii atat pentru a-i “salva” pe partenerii lor dependenti si agresivi (“mi-e mila de el”, “cum o sa se descurce daca il parasesc acum”), dar si pentru ca nu stiu cum sa traiasca fara ei. Se simt utili in acest rol de salvator al celuilalt si ajung sa se invarta in jurul nevoilor partenerului, permanent preocupati de grija fata de el, facand din aceasta unicul scop al vietii lor. Codependentii nici nu realizeaza cand renunta la controlul propriei vieti pentru a se pune in slujba celuilalt. Sunt umili, cautand cu orice pret sa evite conflictele. Insa atitudinea lor serviabila nu-i scutece de furia izbucnita ca din senin a celuilalt, de gelozia lui patologica, de agresivitate sub toate formele ei. Abuzurile verbale, fizice sau chiar sexuale repetate le scad dramatic increderea in ei si ajung sa creada ca nu sunt in stare de nimic. Este greu de inteles cum o persoana batuta, de exemplu, ramane langa agresorul sau. Insa aceasta persoana este foarte speriata, ii este frica de faptul ca nu se va descurca singura, oricate incurajari ar primi. Este prinsa intr-un cerc vicios si are nevoie de ajutor specializat ca sa poata iesi din el, sa isi castige increderea in sine, sa invete sa traiasca libera, independenta. Uneori, aceasta lupta pentru independenta se intinde pe perioade lungi de timp, insa am avut cazuri incununate de succes. Am avut si am in terapie oameni care au reusit sa iasa din ghearele codependentei si sa isi cladeasca o noua viata.
Cum pot fi ajutati codependentii sa iasa din aceste relatii care le fac rau?
Inainte de toate este necesar ca persoanele codependente sa inteleaga ca se afla in relatii toxice, ca dependenta ii tine captivi, nu iubirea. A iubi pe cineva inseamna a-i da libertate, a-l respecta, a-i respecta deciziile, a avea incredere in acel om. Iubirea nu inseamna sacrificiu sau constrangere. Doi oameni care se iubesc aleg sa fie intr-o relatie sanatoasa, merg pe acelasi drum, construiesc impreuna. Cand intervine neincrederea, suspiciunea permanenta, restrictionarea libertatii celuilalt, nu mai vorbim de iubire. Neincrederea in propria persoana duce la frica de a fi parasit si astfel, partenerul toxic, ajunge sa-i ingradeasca celuilalt drepturile, pentru a-l “pastra langa el”. Ei bine, cei aflati in astfel de relatii, au nevoie sa inteleaga ca niciun om nu este proprietatea altui om. Ca nu iubirea excesiva ii starneste partenerului crizele de furie, nici faptul ca el ar fi facut ceva gresit. Si mai are nevoie sa inteleaga ca el a renuntat de buna voie la libertatea sa, la randul sau tamandu-se de pierderea partenerului, asa toxic cum e el. Cum spune poporul: “Rau cu rau, dar mai rau e fara rau”.
Cum ajung oamenii sa insele?
Imi amintesc cum odata, o doamna aflata in terapie, mi-a spus: “Barbatul, dupa ce a calcat stramb, tot acasa se intoarce. Femeia pleaca de tot!”
Sigur ca este o generalizare ce porneste de la mentalitatea, cultura si felul nostru, al romanilor, de a gasi definitii si asocieri in situatii similare. Insa adulterul exista. In cupluri, familii, il intalnim in jur, la televizor, la persoane cunoscute. Solutia nu este aceea la indemana tururor, aratatul cu degetul si gasirea vinovatului, ci a incerca sa intelegem cum se ajunge acolo. A intelege nu inseamna a aproba un comportament, ci a cauta solutii eficiente care sa ajute cuplul sau familia sa iasa din impas. Si pentru a intelege, incercam sa privim cuplul si sa analizam dinamica acestuia, de la inceput, nu doar din momentul in care a intervenit a treia persoana. Care sunt nevoile fiecarui partener si in ce masura celalalt i le (mai) satisface? A cautat intr-un amant sau o amanta ceva ce ii lipsea, a cautat sa isi alunge plictiseala cu ceva nou, intens, palpitant? A vrut sa isi demonstreze ca inca mai este atragator pentru sexul opus, chiar daca fizic nu mai arata ca la 20 de ani? Oamenii se schimba pe parcursul vietii. Evolueaza. Atunci cand relatia este una functionala, exista iubire, comunicare, respect, preocupare pentru a construi si a mentine impreuna, cei doi parteneri pot evolua impreuna, in aceeasi directie. Cand fiecare evolueaza in alt ritm, separat de celalalt si se indreapta intr-o alta directie, relatia se raceste. Poate ca, odata cu trecerea anilor, a devenit confortabila, calduta, fiecare stie ca se poate baza pe celalt, dar omul care a devenit partenerul nu ii mai satisfice nevoile actuale. El era in acord cu ceea ce isi dorea atunci cand l-a ales, dar nu cu ceea ce a ajuns in prezent. Desigur, fair-play ar fi sa-i comunice…
Asadar, nu este o singura cale pe care se ajunge la infidelitate. Pot fi multe si diverse. Iar problema in sine nu o reprezinta inselatul, ci cauzele care au dus la acest comportament. Aici este si o fuga de asumare a responsabilitatii, deoarece o relatie extra- presupune lipsa obligatiilor, de multe ori de ambele parti. Deci lipsa asumarii. Cei care insala, rar isi asuma responsabilitatea in fata partenerului oficial, iar in fata celui neoficial cu atat mai putin. Si aici putem identifica frica de a fi parasiti, de a fi judecati de societate, frica de singuratate. De asemenea, scuze pot fi multe, in special referitoare la copii. Un exemplu ar fi: “Nu ne despartim ca sa aiba copilul ambii parinti, dar fiecare isi satisfice nevoile cum poate”. Sunt doar scuze. Pentru un copil este mai sanatos sa creasca stiind ca ambii parinti sunt bine, multumiti cu vietile lor, decat sa afle ca familia reprezinta doar o “fatada” care ascunde tradari, minciuni, certuri, sub pretextul ca-i va oferi “siguranta”. Cum va creste si ce fel de relatii va dezvolta acest copil la maturitate? Va avea el incredere in oameni, fie ei parinti sau parteneri de viata?
De mentionat ar fi ca intotdeauna exista solutii atunci cand se ajunge la inselat si cuplul apeleaza la terapie. Aceste solutii pot duce la repararea unei relatii sau la asumarea incheierii ei, iar acest aspect se discuta inca de la primele intalniri cu terapeutul.
Exista anumite tulburari care pot fi recunoscute prin anumite comportamente in relatii?
Sa spunem ca exista o anumita probabilitate, in functie de istoricul personal al partenerilor si al familiilor acestora ca ei sa ajunga impreuna intr-o relatie disfunctionala. De exemplu, o persoana cu tulburare de personalitate dependenta se poate simti foarte atrasa de o persoana cu tulburare de personalitate narcisista. Asta inseamna ca dependentul, desi se va plange constant de comportamentul narcisistului, va ramane in relatia cu acesta. Si aici vorbim despre autosabotaj, un fel de “vreau sa plec, dar mai stau pentru ca imi place”. Acestia nu sunt insa constienti de mecanismele de functionare care au stat la baza alegerii partenerului. Un alt exemplu ar fi ca o persoana care a dezvoltat un atasament insecurizant anxios in copilarie, va fi atrasa de o persoana care a dezvoltat un atasament evitant. In timp ce primul va vrea sa petreaca tot mai mult timp cu partenerul sau, chiar sa fie “lipiti”, al doilea va fugi de el, fiindu-i frica sa se ataseze puternic de cineva ca sa nu sufere ulterior. Sau o persoana cu stima de sine scazuta va incerca sa caute validarea prin ochii partenerului sau, sa gaseasca la el aprecierea pe care nu o are pentru sine.
Pornind de la intrebare, sigur ca anumite tulburari pot fi recunoscute prin anumite comportamente, atat in viata de zi cu zi, cat si in relatii. Ca sa construim relatii sanatoase, avem nevoie sa invatam sa gandim sanatos, sa avem cu noi insine o relatie sanatoasa, ca apoi sa o putem avea si cu ceilalti.
Exista si comportamente disfunctionale care nu sunt rezultatul unor tulburari de personalitate. Spre exemplu, daca un barbat a avut o trauma legata de mama in copilarie, s-a simtit neglijat de aceasta sau nu i-au fost satisfacute nevoile emotionale. In anumite momente, in relatia cu partenera sa, se poate simti retraumatizat, atunci cand aceasta actioneaza intr-un mod pe care el il asociaza cu propria mama. Daca mecanismul de functionare este constientizat, barbatul intelege ca partenera sa actuala nu este mama lui (atentie, ma refer la rolul mamei!), iar conflictul dispare.
Asadar, copilaria este cea care defineste viata unui om si relatiile pe care acesta le va avea…
In prima mea carte, “Dezvoltare personala, vindecare emotionala si maturizare”, am folosit un motto luat dintr-un cantecel pentru copii: “Copilarie dragoste si cant/Esti temelia vietii pe pamant”. Putem numi copilaria, simbolic, piatra de temelie care sta la baza unei vieti de om. Modul in care acesta se va vedea, se va intelege pe sine si lumea exterioara, va relationa, se formeaza in copilarie.
Nu inseamna, insa, ca daca un copil se naste intr-un mediu nefavorabil unei dezvoltari armonioase, acesta este condamnat la o viata de suferinta. Tiparele comportamentale pot fi schimbate prin constientizarea si inlocuirea lor, iar cu ajutor specializat la momentul potrivit evolutia este, de multe ori, surprinzatoare.
Mersul la psihoterapie creeaza dependenta?
Rolul psihoterapeutului este acela de a te ajuta sa iti descoperi si sa iti accesezi propriile reurse pentru a evolua si a invata sa functionezi independent. Scopul psihoterapeutului nu este sa te tina terapie mai mult dect este necesar, ci sa te sustina sa cresti si sa te desprinzi de el pentru a porni mai departe pe drumul vietii tale.
Daca apelez la un psihoterapeut pentru oricare dintre problemele mentionate, inseamna ca sunt slab?
As spune ca, din contra, daca alegi sa intri intr-un proces de psihoterapie, dai dovada de curaj si responsabilitate pentru propria persoana si viata. Nu toti putem sa privim in interiorul nostru cu deschidere si asumare, scotand la suprafata cele mai intime ganduri, trairi, sentimente. Pentru faptul ca tu alegi sa faci acest lucru, te felicit!
Ma voi vindeca de anxietate, atacuri de panica sau depresie daca merg la psihoterapie?
Psihoterapie reprezinta un proces, nu un medicament miraculos pe care ti-l administrezi 10-15 sedinte si gata, ai rezolvat problema. Fiecare proces este unic. Nu stiu si nici tu nu ai de unde sa stii de cat timp vei avea nevoie, dar ceea ce stiu cu siguranta este ca functioneaza! Si nu spun asta pentru a te atrage in terapie. Aceasta este 100% decizia si responsabilitatea ta. Sustin ca functioneaza dupa mii de ore de terapie petrecute in cabinet, atat alaturi de clientii mei, cat si in propriul meu proces de analiza si dezvoltare personala. Daca vrei sa vezi rezultate in cazul tau, atunci e bine sa stii de la inceput ca e nevoie de implicare, seriozitate, prezentare la fiecare sedinta.
Acest articol nu se vrea a fi o pledoarie pentru psihoterapie, ci o cale de evidentia rolul acesteia in viata ta, in cazul in care te gandesti sa incepi acest proces transformator. Eu sunt aici si te astept cu toata deschiderea si experienta acumulata pentru a porni impreuna in calatoria ta. 🙂
Raluca Ignat – 0766.548.667
Psihoterapeut sistemic de cuplu si familie, Psiholog clinician autonom, Autor
