Schedule a Visit

Nulla vehicula fermentum nulla, a lobortis nisl vestibulum vel. Phasellus eget velit at.

Call us:
1-800-123-4567

Send an email:
monica.wayne@example.com

8 luni ago · · 0 comments

O relatie disfunctionala nu este solutia la singuratate

Studii recente sustin ca aproximativ 93% dintre oameni se casatoresc din frica de a nu fi singuri. Si ca doar 7% dintre cupluri alcatuiesc o relatie sanatoasa, bazata pe valori precum incredere, comunicare, iubire, respect reciproc. Stiu, pare incredibil…

A fi singur nu este echivalent cu a fi abandonat sau nefericit, nici condamnat la o viata plictisitoare. Petru o persoana cu o gandire sanatoasa, singuratatea poate insemna libertate, timp pentru hobby-uri, introspectie, calatorii. Altfel spus, timp pentru sine.
Daca singuratatea te inspaimanta, inseamna ca undeva pe parcursul vietii tale ai invatat ca, pentru a supravietui, ai nevoie de un alt om. Si ca acel om, in care proiectezi toate visurile, idealurile, dorintele tale, este dator sa ti le implineasca pentru a te face fericit/a. Ca linistea si fericirea ta depind de o persoana. Si ai inceput sa crezi cu tarie in aceasta realitate a ta si sa cauti acea persoana ideala care sa te implineasca. Daca te recunosti in aceasta descriere, este posibil sa ai trasaturi de personalitate dependenta.
Poate te intrebi ce inseamna a fi dependent? Ei bine, inseamna sa cauti validare, apreciere, iubire in exteriorul tau. Sa crezi ca un partener poate pune in tine toate aceste calitati pe care nu le gasesti in interiorul tau. Iar acest lucru iti produce doar suferinta, iti aduce numeroase dezavantaje si costuri emotionale. Poti ajunge sa pretinzi ca partenerul sa iti acorde tot timpul sau, toata atentia, grija, iar cand acesta nu este disponibil suferi. Plangi. Ajungi sa vrei mai mult si oricat ti-ar demonstra ca e acolo, nu este suficient ca sa iti umple golul. Acel gol emotional, profund. Poti sa simti nevoia, de asemenea, sa umpli acest gol emotional prin dependenta de dulciuri sau mancare, in lipsa unui persoane.
Poate crezi ca nu te poti descurca singur/a, ca te plictisesti, ca iti este frica de singuratate. Ei bine, acest articol isi propune sa te ajute sa te cunosti mai bine si sa iti infirmi aceste temeri. Dupa cum spunea parintele psihanalizei, S. Freud, “ne nastem singuri si murim singuri”. Important este ce faci intre aceste doua limite. Cum traiesti. Cum inveti sa te adaptezi la viata. Iar o adaptare eficienta la exterior, relatii armonioase cu cei din jur, presupune in primul rand cunoastere de sine si impacare. Acceptare neconditionata a propriei persoane, sa te iubesti pe tine (si aici ma refer la o stima de sine sanatoasa, nu la o iubire narcisica!) te va ajuta sa ai relatii sanatoase cu oamenii dragi.
Ca sa intelegi mai bine ce inseamna a fi intr-o relatie pentru ca esti dependent emotional de cineva sau a iubi pe cineva, iata cateva diferente care te vor ajuta:
  • Esti dependent atunci cand crezi ca partenerul este “bunul tau”, un fel de proprietate pe care odata ce ai dobandit-o iti acorzi dreptul sa-i controlezi viata, timpul, relatiile cu prietenii, telefonul… si lista poate continua;
  • Esti dependent de partener daca vrei sa te afli permanent in preajma sa, sa iti acorde nu timp, ci tot timpul sau, toata grija, toata atentia;
  • Esti dependent atunci cand nu iti vezi viata fara cealalta persoana. A devenit un fel de prelungire a ta si crezi ca in lipsa acestuia nu vei supravietui;
  • Esti dependent atunci cand te astepti sa faca pentru tine lucruri si sa iti ofere un anume confort pe care singur nu ai puterea sa ti-l oferi;
  • Esti dependent atunci cand te simti nefericit in relatie, dar nu iesi din ea deoarece o schimbare te scoate din aceasta zona de confort, te bulverseaza, iar tu nu ai suficienta incredere in tine ca te vei descurca;
  • Esti dependent atunci cand, daca esti intrebat ce iti place la partenerul tau, nu stii ce sa raspunzi;
  • Simti gelozie si furie daca cineva il priveste si te temi ca ar putea sa ti-l „fure”.
Desigur, acestea sunt doar cateva caracteristici ale relatiilor disfunctionale. Dar ce inseamna sa iubesti?
  • Sa iubesti inseamna sa te afli intr-o relatie pentru ca asa ai ales, nu pentru ca ai nevoie sa te valideze;
  • Sa iubesti inseamna sa-i dai spatiu si libertate partenerului tau, avand incredere ca este langa tine pentru ca asa a ales, nu pentru ca il constrangi;
  • Sa iubesti inseamna sa poti comunica deschis despre sentimentele si nemultumirile tale, fara frica de a fi respins ori parasit;
  • Sa iubesti inseamna sa il respecti pe celalalt, sa-i respecti nevoile, dorintele, intimitatea; sa nu simti nevoia sa il verifici sau sa il controlezi in vreun fel;
  • Sa iubesti inseamna sa stii exact ce iti place la partenerul tau atunci cand esti intrebat, sa vrei sa-i cunosti dorintele, sa il sustii sa isi indeplineasca visurile fara teama ca daca va creste/va evolua ar putea sa te paraseasca;
  • Sa iubesti sanatos inseamna sa cunosti din interiorul tau iubirea, sa te respecti pe tine, sa te valorizezi pentru ca ulterior sa poti construi o relatie functionala cu un alt om;
  • Sa iubesti inseamna sa te simti mandra/mandru cand partenerul tau este admirat si sa-i acorzi incredere;
  • Sa iubesti inseamna sa-i dai libertatea sa plece daca nu se mai simte fericit langa tine, nu sa il tii acolo din egoism, cu orice pret, pentru ca te temi de singuratate;
  • Iubirea inseamna libertate si responsabilitate, inseamna a fi acolo pentru celalalt deoarece asa simti si iti doresti in lipsa oricaror conditionari.
Asadar, pentru a ajunge intr-o relatie sanatoasa, functionala, este necesar sa iti acorzi timp, sa te cunosti, sa fii bine cu tine pentru a putea fi bine langa altcineva. A trece dintr-o relatie in alta, fara a-ti acorda timp, presupune a sari etape valoroase pentru evolutia ta. Inseamna sa alegi acelasi tipar de relatie pentru ca nu ai invatat cum sa iesi din el. Si, cel mai important, inseamna repetarea unor experiente care ti-au produs multa suferinta.
Daca te intrebi de cat timp ai nevoie pentru a fi bine cu tine si a nu mai atrage parteneri toxici, din pacate, nu iti pot oferi un raspuns in cifre, luni sau ani. Nu iti pot spune ca ai nevoie de 1 luna sau de 5 ani. Psihoterapia este un proces unic, iar acest proces difera de la om la om, in functie de tiparele pe care le are, de experientele prin care a trecut, convingerile care il limiteaza si dorinta de a se schimba. Dar cu siguranta psihoterapia functioneaza si schimba vieti. Si te vei convinge de acest lucru in momentul in care in singuratate vei gasi linistea/pacea ta, iar intr-o relatie vei gasi incredere, respect si iubire neconditionata.
Raluca Ignat
Psiholog clinician, Psihoterapeut sistemic de cuplu si familie
Pentru programari imi puteti scrie pe adresa: psiholog@ralucaignat.ro

Tot ce ai vrut sa stii despre mersul la psiholog, dar nu ti s-a spus pana acum!

2 ani ago · · 0 comments

Tot ce ai vrut sa stii despre mersul la psiholog, dar nu ti s-a spus pana acum!

Statistic, rata divorturilor creste in fiecare an. Auzim in jur despre relatii disfunctionale, despre oameni nefericiti, despre depresia care distruge bucuria de trai, despre anxietate – o frica de neinteles, fara un motiv anume, atacuri de panica perfide ce imita o serie de afectiuni si multe alte probleme sau afectiuni aparute la varste tot mai fragede. Dar tot odata, in lumea moderna in care traim, o lume invadata de tehnologie si noutate, inca mai planeaza intrebarea:

De ce merg oamenii la psiholog?

Oamenii vin la psiholog din mai multe motive. Unii vor sa se cunoasca pe ei, sa se inteleaga, sa isi faca ordine in viata. Altii vor sa stie cum sa gestioneze stresul, tulburarile de anxietate, atacurile de panica, depresia, furia, tulburarile de comportament sau de personalitate. Vin, de exemplu soferi care manifesta un comportament agresiv in trafic si nu inteleg cum de “se transforma” atunci cand se afla la volan. Sau soti violenti, impinsi de la spate de sotii, amenintati cu divortul daca nu isi vor schimba comportamentul. Vin persoane care au inselat pentru ca vor sa inteleaga ce le-a determinat sa calce stramb si persoane care au fost inselate si nu inteleg unde au gresit. Mai vin soti, fii si fiice ai unor persoane dependente de alcool, droguri, jocuri etc. – pe acestia ii numim codependenti – care nu inteleg cum sa se ajute pe ei insisi. Vin oameni care muncesc pana la epuizare si ajung la burnout si oameni care au ramas fara locuri de munca. Mai calca pragul cabinetului persoane care au suferit diverse abuzuri, traume, violuri, exploatare, pierderi si odata cu acestea s-au pierdut pe ei insisi.  Vin oameni cand diagnostice crude, neasteptate, ii lovesc in moalele capului, iar atunci incep sa isi puna intrebari despre viata.

La psiholog mai vin insa si oameni preocupati de relatia cu propria persoana, oameni care vor sa se cunoasca mai bine, sa se inteleaga, sa se dezvolte pe plan personal, profesional, sportiv, social etc. Oameni care nu asteapta debutul unor probleme pentru a solicita ajutor, ci manifesta o preocupare permanenta pentru a trai viata in mod plenar.

Cum ajung oamenii sa se piarda pe ei?

Oamenii se pot pierde pe ei atunci cand nu se cunosc indeajuns, nu se iubesc, nu se accepa asa cum sunt pentru a actiona spre binele lor superior. Se pierd pe ei cand traiesc prin si pentru ceilalti, se pun la dispozitia altor persoane, neconditionat, nu stiu sau nu pot sa stabileasca granite sanatoase in relatiile cu ceilalti, iar ulterior nu mai stiu cum sa se regaseasca. Cand pun nevoile celorlalti mai presus de propriile nevoi lasandu-se exploatati, iar apoi isi striga nefericirea si-i arata cu degetul pe ceilalti, numindu-i egoisti, pentru ca i-au folosit. Cand nu isi acorda timp si spatiu personal, pentru activitati placute, relaxante, hobby-uri, meditatie. Cand lasa responsabilitatea propriilor vieti in mana altora, cand cer sfaturi si le urmeaza, suportand consecinte pentru alegeri care nu le apartin. Se pierd pe ei cand ajung sclavii banilor, bunurilor, nu stapanii lor. Cand pun pret pe ambalaj, nu pe interior, pe suma cu care pot cumpara orice obiect, nu pe calitatea relatiilor  umane. Pe ce poate sa le ofere un partener, nu pe ce pot construi impreuna.

Ce inseamna sa fii codependent?

Inainte de toate, a te afla intr-o relatie cu o persoana dependenta (de alcool, droguri, jocuri etc.) presupune a te afla intr-o relatie toxica, disfunctionala. De exemplu, am auzit de multe ori, in terapie: “S-a imbatat, m-a batut, am vrut sa plec, dar nu pot sa traiesc fara el, il iubesc.” Chiar am intrebat la un moment dat o doamna ce iubeste la acel barbat – abuzator din moment ce comportamentul sau fata de ea este unul predominant agresiv. Dupa ce s-a gandit cateva minute mi-a spus ca nici ea nu stie, dar asa simte. Cuvintele mentionate contin esenta relatiei de dependenta: imi face rau, dar nu stiu sa traiesc fara el. Dependentul nu isi poate imagina viata fara un alt om, o persoana de care se ataseaza puternic, uneori chiar cu pretul propriei vieti.

Din punct de vedere psihologic, persoanele nu ajung intamplator in acest tip de relatie. Ca in orice relatie, oamenii rezoneaza, atrag ceea ce le este necesar sau partea pe care nu au vindecat-o din ei insisi. De exemplu, daca in copilarie o fata a avut un tata alcoolic si agresiv are sanse mari, daca nu contientizeaza, sa ajunga intr-o relatie disfunctionala, cu un alt barbat dependent, de care se va simti atrasa intens. Va dori sa isi ajute partenerul, sa il vindece, va face toate eforturile posibile sau imposibile pentru a fi langa el, lasandu-se la o parte pe ea si propriile sale nevoi. Va crede ca el se va schimba avand dragostea ei neconditionata, va investi in el timp si energie, il va sustine de fiecare data cand el va cadea (dupa fiecare cura de dezalcolizare va continua sa spere ca de data aceasta va fi ultima). Se va ruga pentru el, va implora medicii sa il ajute, va cauta remedii naturiste. Isi va crea asteptari pe care el nu le va atinge, iar ea va fi dezamagita de propriile asteptari nerealiste si va suferi.

De unde vine aceasta atitudine de victima, dusa la extrem a persoanei codependente?  

Pe de-o parte, ea reface la maturitate, cu partenerul sau, o relatie pe care a vazut-o in familia sa de origine. Si daca acolo a avut parte de relatii disfunctionale intre parinti si intre parinti si copii, daca rolurile nu au fost cele potrivite fiecarui membru al familiei, va ajunge in aceasta relatie disfunctionala, pentru ca nu stie sa functioneze altfel. Copil fiind, a invatat de la parintii sai, din mediul in care a trait. Pentru a schimba acest tipar de relatie, are nevoie sa invete sa functionez diferit. Mediul familial este cel confortabil pentru copilul ajuns la maturitate. Poate parea ironic, insa o relatie presarata cu multe emotii intense, de toate felurile, conflicte si abuzuri, poate sa para atragatoare si confortabila pentru persoana care in copilarie a invatat sa traiasca in acest mod. Este zona sa de confort, chiar daca pentru cei din afara poate parea bizar si de neinteles. Dintr-un alt punct de vedere, codependentii sunt atrasi de parteneri dependenti deoarece, in mod inconstient, incearca sa reface la maturitate o relatie care nu a functionat cu unul dintre parinti, dintr-o nevoie de a o vindeca. Vor sa isi ajute partenerul, in acest fel sa se ajute pe ei. Din pacate, ajung sa fie prinsi intr-un triunghi dramatic, victima-abuzator-salvator, in care fiecare dintre cei doi parteneri trec prin toate cele 3 colturi ale triunghiului si din care greu gasesc iesirea.

La randul sau, partenerul dependent, de multe ori violent si vesnic nemultumit, ajunge sa il determine pe codependent sa aiba indoieli cu privire la capacitatea sa de a se descurca pe cont propriu. Codependentii raman in relatii atat pentru a-i “salva” pe partenerii lor dependenti si agresivi (“mi-e mila de el”, “cum o sa se descurce daca il parasesc acum”), dar si pentru ca nu stiu cum sa traiasca fara ei. Se simt utili in acest rol de salvator al celuilalt si ajung sa se invarta in jurul nevoilor partenerului, permanent preocupati de grija fata de el, facand din aceasta unicul scop al vietii lor. Codependentii nici nu realizeaza cand renunta la controlul propriei vieti pentru a se pune in slujba celuilalt. Sunt umili, cautand cu orice pret sa evite conflictele. Insa atitudinea lor serviabila nu-i scutece de furia izbucnita ca din senin a celuilalt, de gelozia lui patologica, de agresivitate sub toate formele ei. Abuzurile verbale, fizice sau chiar sexuale repetate le scad dramatic increderea in ei si ajung sa creada ca nu sunt in stare de nimic. Este greu de inteles cum o persoana batuta, de exemplu, ramane langa agresorul sau. Insa aceasta persoana este foarte speriata, ii este frica de faptul ca nu se va descurca singura, oricate incurajari ar primi. Este prinsa intr-un cerc vicios si are nevoie de ajutor specializat ca sa poata iesi din el, sa isi castige increderea in sine, sa invete sa traiasca libera, independenta. Uneori, aceasta lupta pentru independenta se intinde pe perioade lungi de timp, insa am avut cazuri incununate de succes. Am avut si am in terapie oameni care au reusit sa iasa din ghearele codependentei si sa isi cladeasca o noua viata.

Cum pot fi ajutati codependentii sa iasa din aceste relatii care le fac rau?

 

Inainte de toate este necesar ca persoanele codependente sa inteleaga ca se afla in relatii toxice, ca dependenta ii tine captivi, nu iubirea. A iubi pe cineva inseamna a-i da libertate, a-l respecta, a-i respecta deciziile, a avea incredere in acel om. Iubirea nu inseamna sacrificiu sau constrangere. Doi oameni care se iubesc aleg sa fie intr-o relatie sanatoasa, merg pe acelasi drum, construiesc impreuna. Cand intervine neincrederea, suspiciunea permanenta, restrictionarea libertatii celuilalt, nu mai vorbim de iubire. Neincrederea in propria persoana duce la frica de a fi parasit si astfel, partenerul toxic, ajunge sa-i ingradeasca celuilalt drepturile, pentru a-l “pastra langa el”. Ei bine, cei aflati in astfel de relatii, au nevoie sa inteleaga ca niciun om nu este proprietatea altui om. Ca nu iubirea excesiva ii starneste partenerului crizele de furie, nici faptul ca el ar fi facut ceva gresit. Si mai are nevoie sa inteleaga ca el a renuntat de buna voie la libertatea sa, la randul sau tamandu-se de pierderea partenerului, asa toxic cum e el. Cum spune poporul: “Rau cu rau, dar mai rau e fara rau”.

Cum ajung oamenii sa insele?

Imi amintesc cum odata, o doamna aflata in terapie, mi-a spus: “Barbatul, dupa ce a calcat stramb, tot acasa se intoarce. Femeia pleaca de tot!”

Sigur ca este o generalizare ce porneste de la mentalitatea, cultura si felul nostru, al romanilor, de a gasi definitii si asocieri in situatii similare. Insa adulterul exista. In cupluri, familii, il intalnim in jur, la televizor, la persoane cunoscute. Solutia nu este aceea la indemana tururor, aratatul cu degetul si gasirea vinovatului, ci a incerca sa intelegem cum se ajunge acolo. A intelege nu inseamna a aproba un comportament, ci a cauta solutii eficiente care sa ajute cuplul sau familia sa iasa din impas. Si pentru a intelege, incercam sa privim cuplul si sa analizam dinamica acestuia, de la inceput, nu doar din momentul in care a intervenit a treia persoana. Care sunt nevoile fiecarui partener si in ce masura celalalt i le (mai) satisface? A cautat intr-un amant sau o amanta ceva ce ii lipsea, a cautat sa isi alunge plictiseala cu ceva nou, intens, palpitant? A vrut sa isi demonstreze ca inca mai este atragator pentru sexul opus, chiar daca fizic nu mai arata ca la 20 de ani? Oamenii se schimba pe parcursul vietii. Evolueaza. Atunci cand relatia este una functionala, exista iubire, comunicare, respect, preocupare pentru a construi si a mentine impreuna, cei doi parteneri pot evolua impreuna, in aceeasi directie. Cand fiecare evolueaza in alt ritm, separat de celalalt si se indreapta intr-o alta directie, relatia se raceste. Poate ca, odata cu trecerea anilor, a devenit confortabila, calduta, fiecare stie ca se poate baza pe celalt, dar omul care a devenit partenerul nu ii mai satisfice nevoile actuale. El era in acord cu ceea ce isi dorea atunci cand l-a ales, dar nu cu ceea ce a ajuns in prezent. Desigur, fair-play ar fi sa-i comunice…

Asadar, nu este o singura cale pe care se ajunge la infidelitate. Pot fi multe si diverse. Iar problema in sine nu o reprezinta inselatul, ci cauzele care au dus la acest comportament. Aici este si o fuga de asumare a responsabilitatii, deoarece o relatie extra- presupune lipsa  obligatiilor, de multe ori de ambele parti. Deci lipsa asumarii. Cei care insala, rar isi asuma responsabilitatea in fata partenerului oficial, iar in fata celui neoficial cu atat mai putin. Si aici putem identifica frica de a fi parasiti, de a fi judecati de societate, frica de singuratate. De asemenea, scuze pot fi multe, in special referitoare la copii. Un exemplu ar fi: “Nu ne despartim ca sa aiba copilul ambii parinti, dar fiecare isi satisfice nevoile cum poate”. Sunt doar scuze. Pentru un copil este mai sanatos sa creasca stiind ca ambii parinti sunt bine, multumiti cu vietile lor, decat sa afle ca familia reprezinta doar o “fatada” care ascunde tradari, minciuni, certuri, sub pretextul ca-i va oferi “siguranta”. Cum va creste si ce fel de relatii va dezvolta acest copil la maturitate? Va avea el incredere in oameni, fie ei parinti sau parteneri de viata?

De mentionat ar fi ca intotdeauna exista solutii atunci cand se ajunge la inselat si cuplul apeleaza la terapie. Aceste solutii pot duce la repararea unei relatii sau la asumarea incheierii ei, iar acest aspect se discuta inca de la primele intalniri cu terapeutul.

Exista anumite tulburari care pot fi recunoscute prin anumite comportamente in relatii?

Sa spunem ca exista o anumita probabilitate, in functie de istoricul personal al partenerilor si al familiilor acestora ca ei sa ajunga impreuna intr-o relatie disfunctionala. De exemplu, o persoana cu tulburare de personalitate dependenta se poate simti foarte atrasa de o persoana cu tulburare de personalitate narcisista. Asta inseamna ca dependentul, desi se va plange constant de comportamentul narcisistului, va ramane in relatia cu acesta. Si aici vorbim despre autosabotaj, un fel de “vreau sa plec, dar mai stau pentru ca imi place”. Acestia nu sunt insa constienti de mecanismele de functionare care au stat la baza alegerii partenerului. Un alt  exemplu ar fi ca o persoana care a dezvoltat un atasament insecurizant anxios in copilarie, va fi atrasa de o persoana care a dezvoltat un atasament evitant. In timp ce primul va vrea sa petreaca tot mai mult timp cu partenerul sau, chiar sa fie “lipiti”, al doilea va fugi de el, fiindu-i frica sa se ataseze puternic de cineva ca sa nu sufere ulterior. Sau o persoana cu stima de sine scazuta va incerca sa caute validarea prin ochii partenerului sau, sa gaseasca la el aprecierea pe care nu o are pentru sine.

Pornind de la intrebare, sigur ca anumite tulburari pot fi recunoscute prin anumite comportamente, atat in viata de zi cu zi, cat si in relatii. Ca sa construim relatii sanatoase, avem nevoie sa invatam sa gandim sanatos, sa avem cu noi insine o relatie sanatoasa, ca apoi sa o putem avea si cu ceilalti.

Exista si comportamente disfunctionale care nu sunt rezultatul unor tulburari de personalitate. Spre exemplu, daca un barbat a avut o trauma legata de mama in copilarie, s-a simtit neglijat de aceasta sau nu i-au fost satisfacute nevoile emotionale. In anumite momente, in relatia cu partenera sa, se poate simti retraumatizat, atunci cand aceasta actioneaza intr-un mod pe care el il asociaza cu propria mama. Daca mecanismul de functionare este constientizat, barbatul intelege ca partenera sa actuala nu este mama lui (atentie, ma refer la rolul mamei!), iar conflictul dispare.

 Asadar, copilaria este cea care defineste viata unui om si relatiile pe care acesta le va avea…

In prima mea carte, “Dezvoltare personala, vindecare emotionala si maturizare”, am folosit un motto luat dintr-un cantecel pentru copii: “Copilarie dragoste si cant/Esti temelia vietii pe pamant”. Putem numi copilaria, simbolic, piatra de temelie care sta la baza unei vieti de om. Modul in care acesta se va vedea, se va intelege pe sine si lumea exterioara, va relationa, se formeaza in copilarie.

Nu inseamna, insa, ca daca un copil se naste intr-un mediu nefavorabil unei dezvoltari armonioase, acesta este condamnat la o viata de suferinta. Tiparele comportamentale pot fi schimbate prin constientizarea si inlocuirea lor, iar cu ajutor specializat la momentul potrivit evolutia este, de multe ori, surprinzatoare.

Mersul la psihoterapie creeaza dependenta?

Rolul psihoterapeutului este acela de a te ajuta sa iti descoperi si sa iti accesezi propriile reurse pentru a evolua si a invata sa functionezi independent. Scopul psihoterapeutului nu este sa te tina terapie mai mult dect este necesar, ci sa te sustina sa cresti si sa te desprinzi de el pentru a porni mai departe pe drumul vietii tale.

Daca apelez la un psihoterapeut pentru oricare dintre problemele mentionate, inseamna ca sunt slab?

As spune ca, din contra, daca alegi sa intri intr-un proces de psihoterapie, dai dovada de curaj si responsabilitate pentru propria persoana si viata. Nu toti putem sa privim in interiorul nostru cu deschidere si asumare, scotand la suprafata cele mai intime ganduri, trairi, sentimente. Pentru faptul ca tu alegi sa faci acest lucru, te felicit!

Ma voi vindeca de anxietate, atacuri de panica sau depresie daca merg la psihoterapie?

Psihoterapie reprezinta un proces, nu un medicament miraculos pe care ti-l administrezi 10-15 sedinte si gata, ai rezolvat problema. Fiecare proces este unic. Nu stiu si nici tu nu ai de unde sa stii de cat timp vei avea nevoie, dar ceea ce stiu cu siguranta este ca functioneaza! Si nu spun asta pentru a te atrage in terapie. Aceasta este 100% decizia si responsabilitatea ta. Sustin ca functioneaza dupa mii de ore de terapie petrecute in cabinet, atat alaturi de clientii mei, cat si in propriul meu proces de analiza si dezvoltare personala. Daca vrei sa vezi rezultate in cazul tau, atunci e bine sa stii de la inceput ca e nevoie de implicare, seriozitate, prezentare la fiecare sedinta.

Acest articol nu se vrea a fi o pledoarie pentru psihoterapie, ci o cale de evidentia rolul acesteia in viata ta, in cazul in care te gandesti sa incepi acest proces transformator. Eu sunt aici si te astept cu toata deschiderea si experienta acumulata pentru a porni impreuna in calatoria ta. 🙂

 

Raluca Ignat – 0766.548.667
Psihoterapeut sistemic de cuplu si familie, Psiholog clinician autonom, Autor

­

 

 

Comportamentul agresiv și furia sunt influențate de mediul în care trăiești – experimentul Stanford

2 ani ago · · 0 comments

Comportamentul agresiv și furia sunt influențate de mediul în care trăiești – experimentul Stanford

Suntem oameni şi trăim ȋn societate, aşa că ȋncercăm să avem o conduită potrivită mediului social pentru a fi acceptaţi. Ȋntr-o măsură mai mare sau mai mică ne conformăm unor reguli şi norme. Continuăm să ne desfăşurăm activităţile obişnuite, fără a ne ȋntreba prea des dacă ele reprezintă ceea ce ne dorim cu adevărat să facem ori dacă noi suntem cei care ne dorim să fim. Uneori, putem vedea ȋn jurul nostru oameni care prezintă un comportament agresiv, aparent fără motiv, sau ni se poate ȋntâmpla nouă ȋnşine să ne ȋnfuriem fără să ştim ce a declanşat această stare. Dăm vina pe stres, hormoni, discuţiile cu şeful sau partenerul. Numai acolo unde ar fi bine să ne uităm, omitem: ȋn noi.

Ȋn anul 1971, psihologul American Philip Zimbardo, de la Universitatea Stanford, a creat experimentul Stanford (Stanford Prison Experiment) ȋncercând să demonstreze prin acesta faptul că, ȋn condiţii dificile de trai, supuşi unei presiuni mari din exterior, neavând mijloace de descărcare, oamenii normali pot deveni agresivi. Pentru acest experiment Zimbardo a recrutat 24 de studenţi de sex masculin pe care i-a considerat sănătoşi fizic şi stabili din punct de vedere psihic. Pentru a putea desfăşura experimentul, psihologul a creat o ȋnchisoare “falsă”. 12 dintre  cei 24 de studenţi au fost puşi ȋn rolul de gardieni, iar ceilalţi 12 ȋn rolul de prizonieri. A ȋnfiinţat celule fictive, la subsolul universităţii, ȋn care studenţii au fost de acord să rămână ȋnchişi pentru o perioadă cuprinsă ȋntre 7 şi 14 zile. Odată ȋnceput experimentul, studenţii şi-au luat rolurile ȋn serios, aşa ȋncât gardienii au produs agresiuni repetate prizonierilor şi au ȋntocmit pedepse pentru aceştia, deşi li se spusese de către Zimbardo, la ȋnceputul experimentului, să nu folosească agresivitatea. La rândul lor, prizonierii şi-au unit forţele pentru a lupta cu gardienii. Studiul a fost ȋncheiat după numai 6 zile, iar rezultatele acestuia l-au impresionat chiar şi pe iniţiatorul său. S-au constatat atât tendinţe agresive, cât şi sadice la studenţii care au intrat ȋn rolul de gardieni, ȋn timp ce la deţinuţi “tratamentele” din ȋnchisoarea falsă au dus la depersonalizare, dezindividualizare şi dezorientare. Ȋn acest fel, Zimbardo a demonstrat influenţa factorilor de mediu asupra comportamentului.

Ȋn condiţii improprii de trai se ȋntâmplă ca nivelul de agresivitate să crească. La fel se ȋntâmplă şi atunci când mai multe persoane ȋmpart un spaţiu de dimensiuni mici pe perioade de timp extinse, neavând posibilitatea ca fiecare să se bucure de intimitate, de momente petrecute cu sine ȋnsuşi.

Crizele de furie pot apărea acasă ori la birou şi se pot manifesta prin agitaţie, discuţii pe ton ridicat, agresiv şi se poate ajunge până la agresivitate fizică dacă persoana afectată nu va găsi o metodă prin care să ȋşi descarce tensiunile din interior. Putem observa comportamente agresive şi ȋn trafic, atunci când doi şoferi se şicanează, ajungând la claxoane insistente, injurii şi ameninţări.

Sigur că ȋn aceste situaţii este important să căutăm cauza care duce la comportamentul disfuncţional, nu să ne scuzăm dând vina pe mediu, societate etc. Graniţa ȋntre normalitate şi patologie este adeseori foarte fină, de aceea este bine să ne gândim, atunci când acţionăm, dacă prin comportamentul nostru facem rău altora sau ne provocăm nouă ȋnşine diverse pagube.

Pentru a putea să gestionăm crizele de furie apărute “ca din senin” e necesar să pătrundem ȋn interiorul nostru, să ne cunoaştem, să ne ȋnţelegem nevoile. Putem asemăna organismul nostru cu o oală aflată sub presiune. Ştim că acest tip de oale au nişte supape destinate să elibereze treptat din aburii ce se produc ȋn interior ȋn timpul fierberii. Dacă uităm să ridicăm supapa, atunci când vom ȋncerca să ridicăm capacul riscăm să ne rănim deoarece aburii se vor ridica ȋn mod violent deasupra oalei aflate pe foc. Acelaşi lucru se ȋntâmplă şi cu noi. Negăsind acele metode prin care să ne eliberăm constant de toate emoţiile negative acumulate, strângem, ţinem ȋn noi, iar la un moment dat ele vor ieşi la suprafaţă ȋn mod violent. Negând nu rezolvăm problemele.

Psihoterapia vine să ȋntâmpine aceste nevoi ale noastre, ne ajută să ne ȋnţelegem, să ne acceptăm. Cu ajutorul unui terapeut cu experienţă vom putea pătrunde ȋn interiorul nostru până acolo unde se află cauza ce duce la gândire distorsionată şi comportamente disfuncţionale. Numai indentificând-o putem ȋnvăţa cum să ne gestionăm gândurile şi emoţiile pentru a nu mai ajunge să acţionăm instinctiv sau agresiv.

2 ani ago · · 0 comments

Program complet de practica psihologica: evaluare, redactarea raportului scris, recomandari, interventie

Cabinet Individual de Psihologie Raluca Ignat organizeaza un program complet de practica psihologica. In cadrul programului vei invata tot ce ai nevoie sa stii pentru a pune bazele profesiei pentru care te pregatesti:

  • primul contact cu clientul;

  • etapele evaluarii psihologice;

  • utilizarea testelor acreditate stiintific, scorare, interpretare;

  • concluzii si recomandari;

  • redactarea raportului psihologic in scris, parafarea si timbrarea;

  • interventii psihologice scurte.

In urma parcurgerii programului de practica se ofera adeverinta de practica in care se specifica numarul de ore efectuate. De asemenea, exista posibilitatea colaborarii platite pe viitor cu sudentii sau masteranzii care au rezultate deosebite, dupa definitivarea studiilor si inscrierea in Colegiul Psihologilor.

Pret practica psihologica: 30 lei/ora pentru programul de grup. Grupul este alcatuit din 5-10 persoane. In perioada restrictiilor impuse de pandemia Covid-19, sedintele se vor tine online.

Pentru practica individuala pretul se va discuta in privat.

Pentru inscrieri ma puteti contacta:

  • pe e-mail: psiholog@ralucaignat.ro

  • prin SMS pe numarul de telefon: 0766.548.667

Va astept cu drag sa descoperiti tainele psihologiei!

Ce este interventia psihologica in criza si de ce nu ne poate ajuta pe termen lung?

3 ani ago · · 0 comments

Ce este interventia psihologica in criza si de ce nu ne poate ajuta pe termen lung?

             Dupa cum ii spune si numele, interventia psihologica in situatii de criza se realizeaza de catre un psiholog pentru a ajuta o persoana aflata intr-o situatie dificila, intr-un punct culminant al existentei sale, sa depaseasca acel moment.

              Interventia psihologica in situatii de criza se realizeaza punctual. De exemplu, o persoana care se afla intr-un episod depresiv sever, cu ideatie suicidara si intentii clare de punere in practica, este ajutata de un psiholog sa vada solutiile pentru a nu-si pune capat vietii. I se dau sfaturi, este indrumata spre un specialist care o poate ajuta sa trateze depresia, pentru ca viata sa capete din nou sens.

                Pentru a fi ajutata, persoana care are nevoie de ajutor poate apela numerele de telefon de urgenta, special destinate celor aflati in situatii de criza. Este cazul si acum, in starea de pandemie. O multime de psihologi ofera suport psihologic gratuit in situatii de criza destinat persoanelor afectate de Covid-19. Prin experienta si studiile mele, am oferit de-a lungul timpului de nenumarate ori acest suport psihologic persoanelor aflate in situatii de criza si il ofer in continuare. Dar vreau sa intelegeti ca acest suport reprezinta doar un pas si ca pentru rezolvarea situatiei in ansamblu, este nevoie de mai mult. Ca sa intelegeti la ce ma refer, este important sa stiti:

                Ce inseamna interventia psihologica in criza?

– O interventie scurta, limitata ca timp la 15-30minute;

– Poate fi realizata de orice psiholog atestat de Colegiul Psihologilor, nu neaparat psihoterapeut;

– Este o interventie in care se dau sfaturi pentru a scoate persoana din criza, dar nu-i rezolva problema pe termen lung;

– Indreapta persoana aflata in suferinta spre acei specialisti care o pot ajuta sa rezolve cauza problemei. Daca nu se rezolva cauza, problema va ramane acolo si va declansa o noua criza!

                Care este diferenta intre aceasta interventie psihologica in criza si psihoterapie?

– Psihoterapia reprezinta un proces de durata, prin care se rezolva cauzele profunde ale problemei pentru ca ea sa nu mai produce efecte (simptome);

– Psihoterapia se poate realiza doar de catre un psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor, in urma unei formari de lunga durata in psihoterapie (asta inseamna inca 4 ani de studii peste cei 3-5 ani de facultate);

– Nu toti psihologii sunt psihoterapeuti! Atentie cand spuneti ca ati fost la psiholog, dar nu ati primit ajutor sau nu v-ati rezolvat problema! Psihologul poate realiza doar consiliere in situatii de criza si evaluare psihologica. Psihoterapeutul este cel care va poate ajuta sa va rezolvati cu adevarat problema in psihoterapie!

– In timp ce interventia in criza se rezuma la cateva sedinte scurte, punctuale (sau chiar 1 singura sedinta!), psihoterapia are nevoie de timp sa produca efecte pe termen lung, sa rezolve cauzele care produc aceste crize pentru ca ele sa nu mai apara.

                Asadar, daca va aflati intr-o situatie de criza, fie ca este cauzata de contextual general de pandemie sau ca aveti probleme mai vechi, nerezolvate, puteti apela la un psiholog care ofera suport in criza pentru a primi cateva sfaturi despre cum sa depasiti acest moment. Insa, daca va doriti sa va rezolvati cu adevarat problema, cu rezultate satisfacatoare pe termen lung, ganditi-va serios sa intrati in psihoterapie. Doar in psihoterapie puteti trata anxietatea, depresia, atacurile de panica, agorafobia, tulburarea obsesiv compulsiva, fobiile etc.

            Studiile si experienta mea va stau la dispozitie daca aveti nevoie de ajutor, atat pentru interventii in situatii de criza, cat si pentru psihoterapie individuala, de cuplu, de familie, pentru copii, evaluari psihologice, rapoarte si avize psihologice. Sunt psiholog clinician autonom si psihoterapeut sistemic de cuplu si familie, acreditat de Colegiul Psihologilor, cu experienta indelungata in interventii in situatii de criza, psihoterapie, testari psihologice, evaluari psihologice pentru comisii de handicap, alcatuirea rapoartelor si avizelor psihologice.

3 ani ago · · 0 comments

Cum poti deveni victima unui narcisist

In mitologie, Narcis era un tanar care s-a indragostit patologic de propria sa imagine reflectata in apa unui izvor. Narcis era indiferent la admiratia celor din jur si chiar la dragostea nimfei Echo. Aceasta s-a stins de durere din cauza ca Narcis nu-i impartasea iubirea. La randul sau, Narcis a murit de durere neputand sa ajunga la imaginea tanarului pe care il vazuse in apa, adica la sine insusi.

Aceasta poveste contine descrirea persoanei pe care astazi o numim narcisista, adica acea persoana egocentrica, interesata doar de confortul sau, satisfacerea propriilor nevoi si indiferenta la sentimentele celorlalti.

Este importanta sa stiti ca narcisistii pot fi foarte seducatori si pot manipula cu usurinta pentru a-si atinge scopurile. In concluzie, fiecare persana care se indragosteste de un narcisist poate ajunge, asemenea nimfei Echo din mitologie, sa moara de durere, neprimind in schimb decat indiferenta.

Cum sa recunosti un narcisist?

In afara faptului ca este foarte mandru de el si nu ma refer la o stima de sine sanatoasa, ci la exagerarea propriilor calitati in mod patologic, acesta va face tot posibilul sa te faca sa te simti inferior, mereu in umbra lui, sa te faca sa te simti indatorat. Persoanele cu puternice tendinte narcisiste sunt cunoscute pentru anumite tipare sociale distructive. Oricine a avut ghinionul sa intalneasca un astfel de om, a putut obseva ca ori de cate ori exista un conflict sau orice tip de dezacord, el actioneaza intr-un mod abominabil, dar previzibil. In continuare, vom explora comportamentele si scenariile comune prin care narcisistii, intr-un mod toxic, manipuleaza victimele si actiunile.

Negarea

Nacisistii nu pot face fata realitatii deoarece realitatea contravine cu ceea ce ei isi doresc sa fie adevarat, iar acest lucru le creeaza emotii dureroase. Ca mecanism de coping, ei invata sa se insele ca ceea ce este real nu este adevarat si vad o situatie ca fiind reala, desi in realitate nu este asa. Cu alte cuvinte, pentru ei doar realitatea vazuta de ei conteaza.

Uneori ei chiar vad realitatea in acest fel. Alteori este doar o poveste pe care o spun altora si lor insisi. Si de multe ori, cu cat spun mai mult o poveste, cu atat ajung sa o creada mai mult, desi ei stiu ca nu este adevarata. Iar in cele din urma, narcisistii ajung chiar sa creada in poveste. Oricum, primul pas este crearea unei versiuni a evenimentelor care sa fie o alternativa la ceea ce s-a intamplat cu adevarat.

Minciuna

In timp ce iluzia este mai mult un proces intern al nacisistului, acestia atribuie minciunile si negarea altor persoane. Oamenii normali au grija de problemele lor singuri, pe plan intern sau discuta despre aceastea intr-un mediu privat: in terapie sau cu persoane foarte apropiate. Narcisistii nu au astfel de oameni in viata lor si nu sunt cu adevarat interesati sa rezolve nimic sau sa fie introspectivi. Ei pur si simplu doresc sa stie ca sunt corecti. Pentru aceasta au nevoie de o falsa validare din partea altora pentru a-si regla stima de sine instabila.

Narcisistii trebuie sa gaseasca oameni care sunt de acord cu ei. Si pentru ca alti oameni sa fie de acord cu ei, acesti oameni trebuie sa fie teribil de nesanatosi si sa nu poata recunoaste tendintele toxice sau minciunile prezentate de narcisisti intr-o maniera diferita de realitate. Aici, aceste persoane narcisiste si toxice schimba roluri si atribute si se considera pe ei ca fiind buni, nobili, grijulii, virtuosi, plini de calitati, iar pe ceilalti ii considera rau intentionati, cruzi, egoisti sau imorali.

Proiectia

Forma cea mai comuna prin care narcisistii creeaza povesti alternative este proiectand. Narcisistilor le place sa proiecteze!

Daca spun ca o alta persoana este geloasa pe ei, atunci inseamna ca de fapt narcisistii sunt cei gelosi. Daca spun ca o alta persoana a fost cruda cu ei, inseamna ca ei insisi au fost cruzi cu altcineva. Daca spun ca o alta persoana i-a mintit si i-a inselat, inseamna ca ei au fost cei care au mintit si au inselat. Da, nu este simplu si poate exista un comportament nesanatos de ambele parti, dar de mai multe ori ceea ce narcisistul prezinta celeilalte persoane este descrierea exacta a lui insusi.

Oricare ar fi cazul, mecanismul din aceasta situatie este ca, in mintea narcisistului, el incearca sa isi atribuie comportamentul, perspectiva si trasaturile de caracter nesanatoase celeilalte persoane, in asa fel incat sa distraga atentia de la sine si sa scape de responsabilitate.

Narcisistii trunchiaza povestea

Narcisistilor le place sa trunchieze pvestea si sa prezinte doar partea in care persoana agresata a reactionat la comportamentul lor toxic, incadrand-o ca si cum de acolo ar fi inceput povestea. Sau manipuleaza cealalta persoana folosind eufemisme si limbaj inselator: „Nu controlez, vreau doar ce este mai bun pentru tine!”

De exemplu, daca un narcisist nu te iubeste si incearca sa te hartuiasca, dar te aperi, acesta va reactiona ca si cum el ar fi fost cel agresat. In povestea narcisistului acesta va spune ca a glumit si ca insemni ceva pentru el. Intre timp, pur si simplu a dat la o parte ceea ce s-a intamplat in avans si va interpreta ca sunteti rai cu el doar pentru ca ati avut un raspuns normal la un comportament toxic. Narcisistul vede apararea personala a celuilalt ca e o agresiune impotriva sa. Si apoi gandeste: „Cum indraznesti sa ma provoci? Esti atat de sensibil si de nedrept! De aceea, meriti tot ceea ce va urma!” Si asteapta-te sa te calomnieze, umileasca, jigneasca…

Exista mai multe moduri in care narcisistul foloseste minciunile si proiectiile, iar scopul este sa-i intoarca pe ceilalti impotriva ta, in speranta ca acestia nu vor descoperi adevarul. Una dintre metodele prin care va face acest lucru va fi sa controleze si sa manipuleze comunicarea dintre doua parti. Va difuza informatii false despre tine, in asa fel incat sa iasa in evidenta superioritatea si calitaile sale. La o analiza mai atenta a naratiunii narcisistului, iti vei da seama ca adauga mult de la el.

In concluzie…

Narcisistii nu pot accepta faptul ca ei nu sunt persoane minunate. De asemenea, sunt incredibil de fragili atunci cand se confrunta cu ideea ca au facut ceva gresit si ceilalti a putea observa. Prin urmare, daca exista un conflict vor face orice pentru a mentine fantezia ca sunt partea buna, in timp ce percep cealalta parte ca find rea.

Nu doar ca au nevoie de validarea altor persoane, dar pentru a obtine acest lucru creeaza povesti absurde, defaimatoare si manipulatoare in care incearca sa-i convinga pe altii de adevarul lor. Drept urmare, oamenii din jur ajung de multe ori sa se simta raniti social, financiar, emotional si chiar fizic! Dar narcisistului nu-i pasa de asta!

Asadar, cititi cu atentie aceste randuri pentru a evita sa intrati in aceasta situatie si sa va protejati mai bine.

Sursa text: mentesombrossa.com

 

 

3 ani ago · · 0 comments

Cum devin adolescentele victime sigure ale abuzurilor si cum se pot apara

De la adolescenta la abuz…

La nivelul tarii noastre tot mai multe adolescente cad zilnic victime ale abuzurilor fizice si emotionale, iar o parte dintre ele ajung sa fie traficate la nivel international. Acest fenomen devine tot mai ingrijorator si multi parinti se intreaba cum isi pot proteja fiicele adolescente. Sunt multe tinere care zi de zi traiesc cu teama ca li s-ar putea intampla ceva rau, ca ar putea sa nu mai ajunga acasa, dar nu stiu cum sa reactioneze.

Adolescenta reprezinta perioada vietii in care apar transformari in mod rapid si profund si implica o serie de schimbari biologice, psihologice si sociale in care apare un nou mod de a gandi, a simti si a percepe ce este in jur. Procesul de tranzitie de la copilarie la maturitate constituie pentru adolescente o provocare de a integra ceea ce isi doresc cu propriul corp, cu sexualitatea si relatiile, acest lucru ducandu-le de multe ori in conflicte interioare si in relatiile cu cei din jur.

Traim intr-o lume in care violenta si abuzurile sunt privite ca metode de determinare si intimidare, ce ajung la umilinte extreme. Abuzurile sexuale, fizice si psihologice asupra minorelor au devenit o problema sociala si de sanatate ce necesita o atentie speciala din partea paintilor si persoanelor implicae in educatia adolescentelor.

Adolescentele vulnerabile sunt usor de recunoscut dupa privire, postura corpului, voce, comportament. Multe dintre ele evita contactul vizual, privesc in jos sau intr-o parte, se rusineaza, se inrosesc in obraji cand sunt complimentate, sunt nesigure pe ele si au nevoie de aprobare, au nevoie de o persoana care sa le spuna ce sa faca deoarce nu au incredere in deciziile proprii, au o stima de sine scazuta, nu au planuri de viitor concrete si nu stiu ce vor sa faca, au vocea stinsa sau un timbru vocal ce indica frica, nesiguranta, indoiala, blandete, sunt retrase, usor de impresionat si de speriat.

Care sunt indiciile ca o adolescenta poate fi vulnerabila in fata unui barbat abuziv, poate intra intr-un anturaj negativ si recurge la comportamente periculoase:

– A crescut intr-o familie cu parinti abuzivi sau dependenti de alcool, substante, jocuri de noroc;

– Parintii au fost absenti fizic sau emotional din viata ei, lasand-o sa se descurce singura. Aceasta a ajuns sa simta un mare gol, o lipsa ce are nevoie sa fie umpluta cu afectiune, iubire. Poate deveni victima unui lover boy ce pretinde ca i-ar oferi ceea ce i-a lipsit, in acest fel adolescenta fiind usor de impresionat si atrasa in capcana;

– I-au lipsit lucruri esentiale si banii, de aceea isi doreste sa castige rapid o suma mare de bani si este dispusa chiar sa isi sacrifice corpul;

– Ii lipseste suportul emotional al parintilor, empatia, implicarea parintilor in viata si activitatile sale si indiferenta acestora la nevoile fetei;

– A fost neglijata, umilita, nu a fost dorita, iubita, apreciata;

– A fost restrictionata excesiv asa ca nu stie sa faca fata realitatii dure;

– A avut o educatie punitiva cu multe pedepse, certuri, asa incat se teme sa le spuna parintilor daca este santajata de teama ca acestia ar invinovati-o si nu ar intelege situatia;

–  A avut o educatie hiperautoritara, in care trebuia sa execute ordine si sa respecte decizii fara a fi consultata;

– I-au lipsit limitele, regulile in familie, fiind lasata sa faca ce vre cand vrea, sa lipseasca noptile de acasa fara ca cineva sa se intrebe daca e in siguranta;

– Nu a avut cu cine sa comunice despre ce simte, ce gandeste, ce isi doreste, nu este ascultata, luata in serios, acceptata;

– A fost abandonata fizic sau emotional, a crescut in centre de plasament, in grija bunicilor sau altor persoane;

– Parintii au divortat sau au plecat in strainatate.

Asadar, sunt numeroase situatiile in care adolescentele pot sa devina victime sigure ale abuzurilor sub diverse forme.

Cum se pot apara adolescentele vulnerabile, atunci cand le lipseste suportul parintilor:

– Solicitand ajutorul unei persoane de incredere: matusa, vecina, consilier scolar, antrenor, medic de familie, profesor, diriginte, o persoana pe care o cunoaste de multi ani si in care are incredere;

– Vorbind despre ceea ce i se intampla. Foarte multi agresori merg pe intimidarea victimei, frica acesteia de a vorbi, santaj emotional;

– Prin practicarea unui sport de autoaparare care o va ajuta sa isi intareasca conditia fizica si ii va asigura dezvoltarea mentala a unei supravietuitoare, ferind-o de postura de victima;

– Prin includerea intr-un grup de suport desfasurat in scoala, la biserica, in cabinetul unui psihoterapeut;

– Evitarea anturajelor dubioase, oportunitatilor ce promit castigarea unor sume de bani intr-un mod facil, fara efort;

– Testarea intentiilor persoanelor de sex masculin, refuzul de a merge in casa unei persoane cunoscuta recent sau la invitatia unei prietene care o convinge sa mearga la o petrecere, la un var, amic intr-un loc necunoscut;

– Consumarea bauturilor sigilate. Foarte multe fete ajung sa fie drogate in cluburi lasandu-si paharele cu bauturi pe masa ori sticlele neacoperite;

– Refuzul de incerca diverse tigari, substante pentru a face pe plac grupului, altei persoane sau de teama ca va fi ironizata;

– Anuntarea unei persoane cu autoritate la orice suspiciune de abuz: parinte, profesor, politie;

– Indepartarea de agresor, tipatul de ajutor, refuzul de a accepta presiunile si santajul;

– Evitarea deplasarilor in zone pustii, noaptea, fara a fi insotita de o persoana adulta de incredere. Evitarea mijloacelor de transport dubioase, transmiterea numarului masinii in care s-a urcat unei persoane de incredere;

– Instalarea pe telefon a unor aplicatii de securitate ce transmit coordonate gps, fotografii si inregistrari audio.

Adolescenta este cu siguranta o perioada de vulnerabilitate pentru fete si are nevoie de o atentie speciala si suport pentru dezvoltarea emotionala, psihica si fizica.

 

3 ani ago · · 0 comments

Divort, separare, durere emotionala…  cand sa apelezi la un psihoterapeut?

O perioada din viata ta ai functionat avand alaturi un partener, dar undeva, pe drumul vostru comun, ceva nu a mai functionat. Ati inceput sa discutati in contradictoriu, fiecare avea propriile frustrari, iar solutiile au intarziat sa apara. Ati ajuns la concluzia ca nu se mai poate face nimic pentru voi si ca, de acum incolo, drumurile voastre se vor desparti.  Divortul sau separarea sunt subiecte greu de abordat si de gestionat pentru ca implica o multitudine de emotii si comportamente  determinate de aceste emotii. Te poti simti prins intr-un carusel emotional din care nu stii cum sa scapi.

Durerea emotionala este si mai puternica atunci cand unul dintre parteneri nu se mai regaseste in relatie, in timp ce celalalt nu este pregatit emotional si nu isi doreste sa o incheie.

Cum se ajunge la divort sau separare?

Rupturile de cuplu nu au loc peste noapte sau pentru o singura cauza, nici din vina exclusiva a uneia dintre parti. In general, despartirile sunt consecintele unor acumulari de circumstante, dezacorduri si probleme care apar continuu pe o perioada de timp pana la luarea deciziei de separare.  Cand nevoile ambilor parteneri nu mai sunt indeplinite, cand fiecare se refugiaza in ceva pentru a scapa de gandurile si sentimentele de disconfort aparute in relatie, cand predomina singuratatea in doi, lipsa interesului comun, a activitatilor desfasurate impreuna, obiectivelor sau planurilor de viitor, relatia nu mai este functionala. In aceste situatii, decizia de separare este una matura, responsabila, asumata pentru restul vietii fiecaruia. Decat suferinta indelungata in doi, mai bine libertatea si posibilitatea de a gasi un alt partener care sa corespunda nevoilor din prezent.

Pare logic, dar totodata greu de acceptat si de dus un divort pentru persoanele care il exeprimenteaza. Este o situatie de stres major si se poate transforma chiar intr-o trauma, atunci cand emotiile aferente nu sunt gestionate corespunzator, acceptate, intelese, integrate. Se poate ajunge la tulburari de anxietate sau depresie ce au nevoie de interventie terapeutica. Gestionarea acestor emotii devine si mai dificila atunci cand exista copii implicati deoarece la ingrijorarea pentru situatia in sine se adauga impactul pe care separarea il poate avea asupra lor.

Pe parcursul procesului de separare sau divort, membrii cuplului trec, de obicei, prin mai multe faze emotionale care includ dezamagirea fata de evolutia vietii de cuplu, decizia de separare si, odata ce se pune in practica aceasta decizie, faza de acceptare si construire a unei noi vieti. Aceste etape pot aparea in ordine diferita, sau pot sa nu apara. Fiecare persoana este diferita. Din cauza implicatiilor emotionale, atunci cand apar aceste faze sunt greu de suportat si pot fi marcate de dorinta de razbunare, nesiguranta, frica, stima de sine scazuta.

Cum iti dai seama ca ai nevoie de ajutor?

Este necesar sa soliciti ajutor de specialitate din partea unui psihoterapeut daca ai trecut recent printr-o despartire sau chiar acum te aflii in proces de separare si exeprimentezi:

– frica nejustificata si ingrijorare constanta pentru viitor;

– teama de singuratate;

– plans facil, excesiv, fara un motiv aparent;

– tristete constanta si coplesitoare, gol interior, lipsa de sens;

– lipsa poftei de mancare/ pofta excesiva pentru mancare sau dulciuri;

– insomnii sau hipersomnii;

– scadere sau crestere semnificativa in greutate;

– ganduri negre;

– imposibilitatea de a functiona pe plan social, profesional sau personal;

– senzatii de rau fizic ce includ greata, dureri de stomac, arsuri, slabiciune, ameteala, dificultati de concentrare, dureri in piept, dureri de cap.

Cum te poate ajuta un psihoterapeut?

Psihoterapeutul te va ajuta in procesul de acceptare si pentru a actiona cu integritate, concentrandu-te pe viitor si asumandu-ti responsabilitatea pentru actiunile tale. In plus, te va ajuta sa intelegi ce simti si cum sa te descurci cu emotiile tale in moduri care sa nu iti faca rau tie sau celor din jur. Chiar daca divortul sau separarea devine o situatie dificila si inconfortabila, este important sa iti amintesti ca sprijinul terapeutic profesional poate deveni pilonul pe care se afla inceputul unei noi etape din viata ta. Zi de zi poti invata sa construiesti noi experiente, sa te simti bine cu tine in mod echilibrat si pozitiv.

Daca simti ca esti intr-o situatie fara iesire, nu ezita sa ma contactezi. Voi fi langa tine si te voi insoti pas cu pas pentru ca aceasta perioada inconfortabila din viata ta sa ramana doar o amintire, o experinta din care poti invata si evolua.

De asemenea, in cazul in care te intereseaza posibilitatea de a participa la grupuri terapeutice alaturi de alte persoane care trec prin divort sau separare si resimt aceeasi durere emotionala ca si tine, suna-ma sau contacteaza-ma pe email si te voi inscrie la un astfel de grup. Impreuna oamenii devin mai puternici!

 

 

 

 

 

 

3 ani ago · · 0 comments

Complexul lui Oedip, Complexul Electra si iubirea copilului pentru parinte

In popor se spune ca fetele isi venereaza tatii, sau sunt mai aproapiate de ei, iar baietii mamele. De unde vin aceste zicale, cat adevar reflecta ele si unde se afla originile lor? Complexul Oedip, Complexul Electra si iubirea copilului fata de parintele de sex opus reprezinta subiecte pe cat de dezbatute de-a lungul anilor, pe atat de interesante.

Complexul Oedip si depasirea lui

Complexul lui Oedip a fost si inca mai este unul dintre cele mai controversate subiecte din teoria dezvoltarii psihosexuale a lui Freud.

Se discuta adesea despre relatia mama-fiu, adesea ajungandu-se la dependenta emotionala intre acestia, care greu poate fi depasita. Exista o perioada in dezvoltarea copilului-baiat in care devine foarte apropiat de mama sa, vrea sa se afle mereu in preajma ei si respinge apropierea tatalui, acesta devenind rivalul sau. Pentru copil, e ca o lupta pentru a castiga  toata atentia mamei.

Termenul „Complex Oedip” a fost creat de Sigmund Freud ca un mod de a descrie cauza „dorinței” unui copil față de mama sa și ura pe care o experimentează față de tată. După cum afirma Freud, ura este motivată de percepția pe care un copil o are la o vârstă fragedă fata de tatal sau, pe care îl vede ca un concurent în cucerirea afecțiunii mamei. Această dorință exercită o influență puternică asupra comportamentului copilului și va fi decisivă în dezvoltarea sa psihologică.

Freud consideră că acest complex este evident în așa-numita „etapă falică” a procesului de dezvoltare psihosexuală a copilului, care are loc intre varsta de 3 și 6 ani.În această fază, organele genitale devin obiectul plăcerii, iar interesul pentru organele genitale este dezvăluit pentru prima dată și descoperă diferențele sexuale. Freud consideră că este esențial să se ocupe de această etapă cu criterii largi, deoarece, dacă este reprimată, ar denatura percepția și capacitatea de cercetare a copilului. În opinia sa, depășirea cu succes a acestei etape are loc odată cu identificarea cu tatăl său, in acest fel direcționând definitiv dezvoltarea identității sexuale a copilului.

Cum poate fi depasit complexul Oedip?

Așa cum s-a subliniat anterior, dezvoltarea cu succes a copilului pentru a deveni adult cu o sexualitate sănătoasă și bine definită, trece prin identificarea cu parintele de același sex și consolidarea legăturilor emoționale cu acesta. Freud afirmă că, pe de o parte, copilul intenționează să anuleze tatăl, în timp ce, pe de altă parte, este conștient că tatăl său este mai puternic. Tatal este acolo când copilul experimentează așa-numita „anxietate de castrare”. Pe măsură ce copilul se familiarizează cu organele genitale, el identifică diferențele fizice care există între bărbați și femei. La sfârșitul etapei „copilului falic” se formeaza autoritatea morală internă a copilului, care interiorizează și acceptă figura tatălui, străduindu-se să-si reprime impulsurile.

In mod progresiv, copilul primește diverse influențe externe care includ normele de conviețuire socială, învățăturile religioase și alte influențe culturale, care contribuie la suprimarea Complexului Oedip.

Complexul Electra, omologul feminine al lui Oedip

Complexul Electra este omologul feminin al complexului Oedip la copii.

Acest tip de complex este înțeles ca obsesia tipului de iubire pe care o fiică o simte pentru tatăl ei, manifestându-se de obicei între varsta de 4 și 6 ani. La fete poate duce chiar la competiție împotriva mamei, pe care o vad ca o rivala în timpul acestui prim atac de creștere și dezvoltare.Ca si origini ale conceptului, acesta a fost modul în care discipolul lui Freud, Carl Gustav Jung, a reușit să adapteze complexul Oedip dezvoltat de profesorul său, în cazul femeilor. Denumirea de complex de „Electra” a fost extrasă dintr-o faimoasă lucrare grecească a lui Sofocle din secolul al V-lea î.Hr.

Care este totusi conduita asociata complexului Electra?

La inceputul dezvoltarii copilăriei, fata este foarte apropiata de mama ei. In momentul in care fata isi concentrează atenția asupra organelor genitale, atât pe ale ei, cat și pe cele ale baiatului, isi da seama ca sunt mai mici in comparație cu cele ale baiatului și foarte asemanatoare cu cele ale mamei sale, provocand in ea ceea ce s-a numit „invidia penisului”. In acest moment fata incepe sa manifeste un comportament din ce in ce mai ostil fata de mama ei, produs al geloziei și al respingerii pe care o simte fata de ea din acest motiv. In opinia lui Jung, In principiu fetele se simt foarte aproapiate atat de tati, cat si de mamele lor. Dar in scurt timp și pe masura ce incep sa manifeste primele semne ale dezvoltarii psihosexuale, incep să se concentreze mai mult asupra tatalui, ca urmare a unui proces evolutiv de conservare a speciilor.

Cum se rezolvă acest conflict?

In percepția lui Freud și Jung există un punct comun, conform caruia complexele Oedip și Electra corespund fazelor specifice care fac parte din structura normală de dezvoltare prin care trec copiii, in cea mai mare parte. Acesta este motivul pentru care amândoi au înțeles că sunt fenomene tranzitorii și au fost definite în aproximativ 2 sau 3 ani în timp ce avansau prin diferitele etape ale creșterii.

In cazurile în care, din anumite motive, aceasta etapa nu este depasita, in timp poate determina deteriorarea relatiilor dintre parinti si copii, influentand major alte tipuri de relatii pe cae acestia le vor avea la maturitate.

Clarificări importante: Este foarte important să rețineți că, atât conceptele, cât și afirmațiile care sunt descrise în acest articol, corespund strict celor considerate de Freud și Jung in teoriile lor.

Sursa: https://www.menteasombrosa.com/psicologia/

3 ani ago · · 0 comments

STOP! Cum sa recunosti persoanele cu tulburare de personalitate antisociala?

Asistam in ultimele zile la numeroase reactii legate de cazul tinerelor ucise de un criminal in serie, despre care se crede ca ar fi psihopat (persoana cu tulburare de personalitate antisociala). Probabil ca si tu te intrebi, in contextul acestor evenimente, ce este tulburarea de personalitate antisociala, cum se manifesta si cum poti cadea victima unui astfel de personaj?

Toti putem fi afectati pe parcursul vietii de diferite forme de abuzuri sau izbucniri din partea altor persoane, insa nu intotdeauna acestea reprezinta un criteriu de diagnostic. Traim in societate si inca din copilarie suntem invatati sa respectam reguli, norme de convietuire si legi.

Exista persoane care, in ciuda tuturor restrictiilor si contraventiilor manifesta comportamente de incalcare frecventa a regulilor si chiar sfidare a acestora. Inca din copilaria timpurie acestia sfideaza autoritatea si incalca regulile in familie si societate.

Tulburarea de personalitate antisociala este caracterizata de recurenta. Implica toate aspectele semnificative ale vietii prin incalcarea frecventa a normelor si reglementarilor sociale, minciuni, furturi la violenta si chiar crime, in cele mai grave cazuri. Desi statistic aproximativ 20% dintre detinutii din penitenciare sunt psihopati, nu toate persoanele avand tulburare de personalitate antisociala ajung sa comita crime. Ca si caracteristici, psihopatii desconsidera binele si raul, sunt manipulatori, violenti, mint in mod repetat pentru a-si atinge scopurile, sunt lipsiti de empatie, violenti si manifesta un egocentrism patologic.

Cum recunosti un psihopat?

In relatia cu persoanele care ajung victime, psihopatul parcurge trei faze (etape):

  1. Faza de evaluare a victimei. Este etapa in care o analizeaza, incearca sa-i castige increderea manifestand o falsa empatie pe care in relitate nu o are. Se apropie de aceasta, descopera care sunt punctele sale vulnerabile si cum poate fi manipulata victima, folosindu-se de slabiciunile sale.
  2. Faza de manipulare. Psihopatul este capabil sa incalce orice limita pentru a-si atinge scopurile. Isi manipuleaza victima jucandu-se cu mintea ei, o controleaza emotional, incat aceasta se poate simti incapabila, isi pierde increderea in ea si ajunge sa aiba sentimente de vinovatie in relatia cu manipulatorul.
  3. Faza de abandonare a victimei. In aceasta etapa, dupa ce s-a folosit de victima pentru a obtine tot ce putea de la aceasta, psihopatul cauta o alta victima. In timp ce pe urmatoarea o analizeaza, aflandu-se la faza de evaluare, o mai tine de rezerva pe cea din prezent, pentru a se asigura in situatia in care lucrurile nu functioneaza cu cealalta.

Psihopatii pot avea trei victime cu care se afla in fiecare dintre cele trei faze: una in prezent de la care obtine foloase, una pe cale sa o abandoneze deoarece nu mai prezinta interes si alta pe care incearca sa o cunoasca pentru a o putea folosi ulterior.

Probabil ca va intrebati cate astfel de persoane se afla printre noi?

Prevalenta este de 1% la femei si 3,3% la barbati. Incidenta este crescuta in familiile cu istoric de tulburare antisociala, tulburari de somatizare, in care unul dintre parinti este dependent de alcool sau droguri.

Conform abordarii lui Millon, persoanele cu tulburare de personalitate antisociala sunt impulsive, nechibzuite, necontrolate, imprudente, nu sunt demne de incredere, sunt iresponsabile, inconstante in actiuni, incalca regulile sociale, manifesta comportament deviant, au o exprimare psihopatologica, se considera stapanii tuturor. Actiunile lor sunt degradante, corupte, au impulsuri salbatice, saboteaza idealurile si comportamentele altor persoane, sunt iritabile, agresive, manifesta o lipsa de politete grosolana si o neglijare ofensiva. Nu sunt capabile sa isi autoregleze comportamentul in domeniul profesional, personal sau in cuplu.

Conform DSM V (Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mentale), “Elementul cheie al tulburarii de personalitate antisociale este prezenta unui tipar pervaziv caracterizat prin desconsiderare si incalcare a drepturilor celorlalti, care se manifesta din copilarie sau la inceputul adolescentei si continua in viata de adult. Acest tipar comportamental a mai fost denumit psihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate dissociala.”

Suna ciudat si inspaimantator, dar persoanele cu tulburare de personalitate antisociala sunt printre noi. Potrivit Wikipedia, ziarul “The Independent” a facut un clasament al profesiilor in care sunt cele mai multe sanse de a intalni un psihopat. Aceste profesii sunt:

  1. Presedintii de companii, CEO;
  2. Avocatii;
  3. Personalul din industria audiovizuala;
  4. Personalul din vanzari;
  5. Chirurgii;
  6. Jurnalistii;
  7. Politistii;
  8. Clericii;
  9. Bucatarii sefi;
  10. Functionarii publici.

Asadar, sanse sa intalniti macar odata un psihopat sunt. Nu insa toti ajung sa savarseasca crime odioase, dar comit frecvent abateri disciplinare si incalcari ale regulilor, asa ca este bine sa va feriti sa le cadeti victime, lasandu-va impresionati si manipulati. Psihopatii au un nivel de inteligenta ridicat, ceea ce ii face capabili sa isi atinga scopurile intunecate. Si mai au un sarm specific cu ajutorul caruia ii pacalesc pe ceilalti, postand in oameni cu bune intentii.

Surse:

DSM-5, American Psychiatric Association, Editura Medicala Callisto, 2016

Donald W. Black, Bad Boys, Bad Men – Confronting Antisocial Personality Disorder, Oxford University Press, USA, 2013

www.wikipedia.org

Surse foto: pixabay.com/ro