5 ani ago · Autor Raluca Ignat · 0 comments
STOP! Cum sa recunosti persoanele cu tulburare de personalitate antisociala?
Asistam in ultimele zile la numeroase reactii legate de cazul tinerelor ucise de un criminal in serie, despre care se crede ca ar fi psihopat (persoana cu tulburare de personalitate antisociala). Probabil ca si tu te intrebi, in contextul acestor evenimente, ce este tulburarea de personalitate antisociala, cum se manifesta si cum poti cadea victima unui astfel de personaj?
Toti putem fi afectati pe parcursul vietii de diferite forme de abuzuri sau izbucniri din partea altor persoane, insa nu intotdeauna acestea reprezinta un criteriu de diagnostic. Traim in societate si inca din copilarie suntem invatati sa respectam reguli, norme de convietuire si legi.
Exista persoane care, in ciuda tuturor restrictiilor si contraventiilor manifesta comportamente de incalcare frecventa a regulilor si chiar sfidare a acestora. Inca din copilaria timpurie acestia sfideaza autoritatea si incalca regulile in familie si societate.
Tulburarea de personalitate antisociala este caracterizata de recurenta. Implica toate aspectele semnificative ale vietii prin incalcarea frecventa a normelor si reglementarilor sociale, minciuni, furturi la violenta si chiar crime, in cele mai grave cazuri. Desi statistic aproximativ 20% dintre detinutii din penitenciare sunt psihopati, nu toate persoanele avand tulburare de personalitate antisociala ajung sa comita crime. Ca si caracteristici, psihopatii desconsidera binele si raul, sunt manipulatori, violenti, mint in mod repetat pentru a-si atinge scopurile, sunt lipsiti de empatie, violenti si manifesta un egocentrism patologic.
Cum recunosti un psihopat?
In relatia cu persoanele care ajung victime, psihopatul parcurge trei faze (etape):
- Faza de evaluare a victimei. Este etapa in care o analizeaza, incearca sa-i castige increderea manifestand o falsa empatie pe care in relitate nu o are. Se apropie de aceasta, descopera care sunt punctele sale vulnerabile si cum poate fi manipulata victima, folosindu-se de slabiciunile sale.
- Faza de manipulare. Psihopatul este capabil sa incalce orice limita pentru a-si atinge scopurile. Isi manipuleaza victima jucandu-se cu mintea ei, o controleaza emotional, incat aceasta se poate simti incapabila, isi pierde increderea in ea si ajunge sa aiba sentimente de vinovatie in relatia cu manipulatorul.
- Faza de abandonare a victimei. In aceasta etapa, dupa ce s-a folosit de victima pentru a obtine tot ce putea de la aceasta, psihopatul cauta o alta victima. In timp ce pe urmatoarea o analizeaza, aflandu-se la faza de evaluare, o mai tine de rezerva pe cea din prezent, pentru a se asigura in situatia in care lucrurile nu functioneaza cu cealalta.
Psihopatii pot avea trei victime cu care se afla in fiecare dintre cele trei faze: una in prezent de la care obtine foloase, una pe cale sa o abandoneze deoarece nu mai prezinta interes si alta pe care incearca sa o cunoasca pentru a o putea folosi ulterior.
Probabil ca va intrebati cate astfel de persoane se afla printre noi?
Prevalenta este de 1% la femei si 3,3% la barbati. Incidenta este crescuta in familiile cu istoric de tulburare antisociala, tulburari de somatizare, in care unul dintre parinti este dependent de alcool sau droguri.
Conform abordarii lui Millon, persoanele cu tulburare de personalitate antisociala sunt impulsive, nechibzuite, necontrolate, imprudente, nu sunt demne de incredere, sunt iresponsabile, inconstante in actiuni, incalca regulile sociale, manifesta comportament deviant, au o exprimare psihopatologica, se considera stapanii tuturor. Actiunile lor sunt degradante, corupte, au impulsuri salbatice, saboteaza idealurile si comportamentele altor persoane, sunt iritabile, agresive, manifesta o lipsa de politete grosolana si o neglijare ofensiva. Nu sunt capabile sa isi autoregleze comportamentul in domeniul profesional, personal sau in cuplu.
Conform DSM V (Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburarilor Mentale), “Elementul cheie al tulburarii de personalitate antisociale este prezenta unui tipar pervaziv caracterizat prin desconsiderare si incalcare a drepturilor celorlalti, care se manifesta din copilarie sau la inceputul adolescentei si continua in viata de adult. Acest tipar comportamental a mai fost denumit psihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate dissociala.”
Suna ciudat si inspaimantator, dar persoanele cu tulburare de personalitate antisociala sunt printre noi. Potrivit Wikipedia, ziarul “The Independent” a facut un clasament al profesiilor in care sunt cele mai multe sanse de a intalni un psihopat. Aceste profesii sunt:
- Presedintii de companii, CEO;
- Avocatii;
- Personalul din industria audiovizuala;
- Personalul din vanzari;
- Chirurgii;
- Jurnalistii;
- Politistii;
- Clericii;
- Bucatarii sefi;
- Functionarii publici.
Asadar, sanse sa intalniti macar odata un psihopat sunt. Nu insa toti ajung sa savarseasca crime odioase, dar comit frecvent abateri disciplinare si incalcari ale regulilor, asa ca este bine sa va feriti sa le cadeti victime, lasandu-va impresionati si manipulati. Psihopatii au un nivel de inteligenta ridicat, ceea ce ii face capabili sa isi atinga scopurile intunecate. Si mai au un sarm specific cu ajutorul caruia ii pacalesc pe ceilalti, postand in oameni cu bune intentii.
Surse:
DSM-5, American Psychiatric Association, Editura Medicala Callisto, 2016
Donald W. Black, Bad Boys, Bad Men – Confronting Antisocial Personality Disorder, Oxford University Press, USA, 2013
www.wikipedia.org
Surse foto: pixabay.com/ro